Botez Nou Testamental

October 22, 2012 by  
Filed under Anunturi, Poze -Diverse

Din nou sărbătoare la Nashville

 Sâmbătă 20 octombrie, prin harul şi mila lui Dumnezeu, Biserica Baptistă Română din Nashville a îmbrăcat haine de sărbătoare cu ocazia unui Botez Nou Testamental.

Ne-am bucurat cu toţii, împreună cu cerul întreg alături de Andrew Fiscu şi Celine Tranca, cei care au încheiat legământul cu Domnul Isus in apa botezului.

În providenţa lui Dumnezeu la amvonul bisericii s-au aflat trei păstori care au slujit de-a lungul timpului Biserica dinNashville: Mark Hobafcovich, Ciprian Baltă şi Timotei Miu.

Într-o atmosferă caldă şi binecuvântată a fost predicat Cuvântul Sfânt de fraţii păstori Mark Hobafcovich şi Ciprian Baltă după care actul botezului a fost oficiat de către fraţii Mark Hobafcovich şi Timotei Miu.

Evenimentul a fost încununat de cântările grupului de închinare, ale tinerilor şi orchestrei de mandoline… Pentru momentele de har petrecute de biserică alături de fraţii musafiri români şi americani prezenţi într-un număr frumos, dar şi pentru frumoasa mărturie a întoarcerii la Domnul a celor doi tineri nu putem spune decât că “Domnul este mare şi foarte vrednic de laudă.” (Psalmul 96:4)

Pastor  Timotei Miu