Elisabeta Bagoli – Necrolog

January 16, 2013 by  
Filed under Anunturi

Elisabeta  Bagoli

1930 – 2013

“Locaş ceresc eu am aflat, prin Isus mi l-am câştigat

Acolo veşnic este zi, acolo noapte nu va fi…”

Elisabeta Bagoli, mamă, bunică si soră preaiubită , se bucură acum de un nou locaş în prezenţa, lumina şi pacea scumpului ei Mântuitor şi Domn Isus Hristos.

Până la revederea eternă îi vor duce dorul, copiii, Ana şi Gigi, nepoţii, nora, cele 5 surori de corp, precum şi fraţii şi surorile în credinţă, ce compun Biserica Baptistă Română din Nashville TN.

Elisabeta a văzut lumina zilei în Bucuresti, capitala României, la data de 28 octombrie 1930, fiind cea de-a doua fiică din cele 6 ale familiei Surdu.

Tot aici a absolvit şcolile şi şi-a început cariera profesională.

Încă de tânară s-a căsătorit cu Constantin Bagoli, în anul 1947 iar familia lor a fost binecuvântată cu doi copii:  Ana şi Gigi.

După 66 de ani trăiţi în Romania,  în anul 1996, sora Elisabeta hotărăşte să treacă oceanul Atlantic şi să înceapă o altă viaţă într-o altă capitală: cea a muzicii,  la Nashville TN – Statele Unite ale Americii,  pentru a fi împreună cu copiii dumneaiei.

Adevărata viaţa însă, cea spirituală, avea să o înceapă împreună cu Domnul Isus, trei ani mai târziu, în anul 1999 când a mărturisit public, în apa botezului, decizia de a urma pe Mântuitorul şi Domnul ei.

Astfel, credinţa în jertfa de la cruce avea să o poarte pe sora Elisabeta prin celelalte furtuni şi valuri ce pândeau la fiecare “colţ” al vieţii în acea vara a anului 1999. Străduinţa şi influenţa fratelui pastor Mark Hobafcovich, cel ce a oficiat şi actul botezului, a întărit flacăra vie a credinţei în Dumnezeu, ce s-a sălăşluit în sufletul sorei Bagoli, influenţănd într-un mod pozitiv şi copiii dânsei.

Absenţa ei va fi resimţită de Biserica Baptistă Română din Nashville TN, de păstorii  Mark Hobafcovhich, Ciprian Baltă şi Timotei Miu, precum şi de prietenele şi surorile cu care s-a rugat a studiat, a plâns şi s-a bucurat.

Mulţumim Domnului că a lăsat între noi o “mamaie” discretă, bună, blândă, cu zâmbetul pe buze, cu un aer aristocratic şi cu o credinţă mare în suflet .

Acum Noul Ierusalim, capitala cerului este mai bogată.

 “…Dar cetăţenia noastră este în ceruri…”  Filipeni 3:20

Sora Elisabeta Bagoli (Mamaie) a trecut la Domnul

January 15, 2013 by  
Filed under Anunturi

Miercuri, 16 Ianuarie 2013. va avea loc serviciul de înmormântare la Mount Olivet Cemetery de la ora 2:45 PM.

Adresa: 1101 Lebanon Pike, Nashville TN 37210.

Domnul să mângâie familia îndoliată.